ExiStare

Ma port cu grija in pantecele treaz al Realitatii.
sub o forma sau alta...
oscilez in Iubire
si cand Iubesc, Cunosc, Accept, ma misc... exist

Mi-e dor de clipa venirii mele
Mi-e dor de lumina dinaintea sosirii aici
Mi-e dor din cauza durerii de somn.

ma las de dor...
ma las de suferinta
ma las de zgomot si-mi reiau muzica
imi reiau Sunetul cu care am fost Strigat
ma las Suflului
care curge inca la fel ca atunci cand am fos Creat...

mi-e dor de Rostirea Vietii
in trup si inainte de trup
intrerupta de clipele in care refuz sa ascult.
mi-e dor de sunetul Luminii
de gustul, de mangaierea, de miscarea
si de gandul ei....

Ma las de dor...
Si ma intalnesc cu mine
cu Rostul Rostirii mele din Adevar
in care eu Te regasesc pe Tine.

In Iubire nu mai exista dor
caci nu mai exista distanta sau timp...

Alcovul inimii, R.M.ister

Nu imi explic acest text... cu toate acestea cred ca e cazul sa il las pe blog.
e vorba de o inspiratie extrem de puternica, insa poate nu prea bine exprimata si care nu are o cauza concreta referitoare la o persoana anume.


lasa-ma sa nu-ti spun despre mine
lasa-ma sa tac in fata ta
si sa ma asez alaturi atunci cand vrei odihna
nu imi complica prezenta langa tine cu-ntrebari.
primeste-ma ca un intreg raspuns,
asa cum sunt...
Iubire si un sambure de Adevar.

vreau sa-ti fiu zambetul ascuns
de care nu mai stie nimeni
si fiorul cel mai scump
pe care nu-l mai intelege nimeni
si vreau sa ne ascundem
in mica noastra taina calda,
inocenta,
pe care o putem simti
doar in Odihna Mintii...

nu e nimic confuz aici!
nu e nimic gresit!
dar trebuie sa tragi cortina
si sa intri in alcovul viului,
al inimii,
nu in alcovul mintii...

si te vei simti ca vinul rosu
in sangele treaz,
cu adevar impartasit...

haide cu mine in alcovul inimii
sa dormim pana ne uita Dumnezeul stiintelor exacte,
pana ne uita materia si ne unim,
pana cand Il intalnim pe Dumnezeul Vietii
doar privindu-ne ochii inchisi sarutandu-ne pe pleoape,
pana ne uita limitele dorintei,
pana cand nu ne mai trebuie nimic

decat Odihna in care sa crestem
sporind in Taina Vietii...
in Micul Nostru Paradis egal cu Universul.

crede-ma cand nu mai crezi in nimeni!
pentru tine eu sunt Micul Print
si-am sa ma urc pe trunchiul Arborelui Vietii
caci vreau sa ne trezim la viata
Acum, Aici, in Universul-Paradis!

Toamna si iarna se asculta muzica simfonica pentru omul este mai Aproape:)

Dormi cu mine...

arde focul intr-un bulgare de sare
luminand nehotarat golul care ma patrunde
osciland in duritate
in timp ce flacara se zbate

ma patrunde cald lumina
ma patrunde rece sarea

ma incearca adevarul
ma intreaba noaptea...

ma intreaba linistea cum e tacerea...
ma incearca mintea la senzatii impreuna

eu aici
ascult domol lumina focului
si refuz sa ma amestec cu vorbele de noapte buna.
iti soptesc pe pielea calda
un apus tomnatic cazut din nori
direct pe spatele tau moale
pe care-ti storc o portocala
coapta in razboi...

alung urmele de mine,
le detonez...
ma pierd total in marele castig
dublat de spaima inocentei
uitata pan-acum in frig...

imi crapa corpul tot
de plin de luna
de flacara de sare
de sunetul privirii tale
si de miros de soapte ingeresti
ce urca-n sus pe spate-mi
ca o furtuna buna.

ma dezleaga darul uitat printre stele
ma lasa sa urc acolo
unde nu poti ajunge prin placere
ma trimite de fapt aici unde sunt
cu ochii inimii la mine
cu ochii inimii la tine
cu ochii inimii la El

cu ochii inimii la noi si fiecare catre el...

De ce?

unicul raspuns pe care vi-l pot da
este zambetul meu catre cer

nu am nimic mai sincer acum...

Ii povesteam unui inger...

asa cum simt acum
daca as indrepta forta asta spre cer
as putea alinia planetele
as putea recreea Universul

dar nu vreau sa fac toate astea
pentru ca forta asta o am doar pentru tine
curge doar spre inima ta...

Amintiri din luna a 7-a

e simplu insa astazi mi-a venit in minte o idee importanta pentru mine care face o sinteza a lucrurilor din ultimii doi ani:

In absurdul decor social-sarcastic

Am inteles esenta simplitatii prin contrast

A jocului naturii

Si a puritatii privirii unui nor

A unui om

A unei Logici Universale ce se ascunde in fiecare

Indiferent cate e de orb, de surd, sau de treaz

Este acolo uitata sau nu…

Este simpla

Este atat de simpla ca nu se vede

Este atat de frumoasa ca nu se compara

Si tocmai pentru ca nu se compara nu se vede

Este atat de simpla Logica Universal

Incat atunci cand vorbesti despre ea in fapte

Oamenii trec pe langa, nu o vad

Asteapta minuni…asteapta formule

Asteapta maretie….

Dar maretia este in simplitatea nedeslusita

Care luata asa cum este curge necontenit…

Si luata asa cun vrem noi….o impiedicam in mintea noastra.

De unde nevoia de minuni?

Cand viata in sine este deja minunata in Sine!

Deja respiri, deja simti

Deja iti bate inima….deja vezi si auzi.

Te-ai plictisit de templul tau?

Iti dau un dar pretios de care poate ai uitat:

Afla ca pe Pamant

Nimeni nu locuieste mai mult in casa sa

In masina sa

In hainele sale

Decat locuieste in trupul sau

Pe care l-a primit totusi gratis

Tocmai pentru ca este Nepretuit

Trupul tau, Templul tau

Pentru care tot Universul lucreaza

Ca sa fie asa cum esti tu acum!

Poate tocmai pt ca ne-am trezit in corpul asta

el deja nu mai e o minune a noastra?

a fost prea simplu... pentru noi.

Tu nu esti ceea ce ai invatat despre tine!

Esti exact ceea ce erai

cu putin inainte sa vi pe Pamant!

Esti exact ceea ce Universul iti sopteste

Esti exact povestea unica

Lacrima imateriala de fericire lasata de Univers

Sa rada in pantecele mamei tale atunci cand ai venit!

noi oamenii, am uitat sa vorbim despre ce e mai simplu, mai firesc in sensul firii(existentei), mai natural si mai spontan. Vrem prea mult fast in vorbe, in fapte, in cercetarile noastre....vrem prea mult fast care nu ne aduce decat spectacol, o mascarada scumpa, de multe ori poate de lux insa ramene totusi o mascarada...o piesa sociala care mascheaza realul, care pierde esenta deosebitului.

Exista rusinea simplitatii... exista rusinea firiescului...exista rusinea naturalului... exista toate astea atunci cand jucam o piesa, atunci cand suntem un ID...atunci cand suntem cine invatam sa fim si nu cine trebuie sa fim. Ma tem ca nu toti invata sa fie ceea ce sunt ei de fapt....pentru ca noi suntem oameni, si daca toti am fi oameni aici ar fi Raiul. Pentru ca Singurul Om care a existat a fot Iisus...restul suntem tot oameni in esenta dar am ales sa semanam doar cu esenta nu sa fim esenta in Sine. Poate ca secolul XXI o sa aduca in curand aceasta idee...si anume, de la definita omului.....ca animal vertebrat biped si fara pene, putem avea totusi pretentia sa il apropiem acum pe om de un exemplu al infloririi naturii constiintei umane care a adunat in cateva vorbe ale Sale stiinta si religia de pretutindeni.