pe inserate,
mi se asterne lumina in suflet
si linistea imi canta lin.
sunt singur,
stau la fereastra
si ploua -
iar vantul ma bate incet
pe obraz...
afara e frig,
in mine e cald.
stau la fereastra si tremur...
afara e frig,
in mine e cald.
soarele se stinge usor,
in mine se aprinde un altar.
afara esti tu...
8 comentarii:
Tu care, maestre? Toata lumea asteapta:d Glumesc:-p Faine versuri!>:D<:-*
un tu ideal:)
Maestre, toti tindem spre ideal, dar el nu exista in stare pura, ci doar modificata!;) Singurul ideal e Dumnezeu!:-*
pai si in poezia asta am lasat sa se inteleaga ideea ca ,,afara esti tu..." (in realitate) iar in mine e doar idealul, imaginea a ceea ce caut, dorinta.
asta prin comparatie cu versurile anterioare in care natura ext e perceputa de mine total diferit in interior...soare apune, in mine se aprinde...etc
afara frig, in mine cald:P
asa si cu ,,tu" afara tu...in mine...(se subantelege)
are final deschis.
Imi place poezia asta foarte mult.
Imaginea caselor incalzite pe timpul iernii...
Zapada de afara, focul din casa... E de cand lumea o imagine melancolica.
Tu restrangi si mai mult. Nu e casa, esti tu. Tu ca persoana esti cald, in timp ce totul in jur e rece, umed, ploios.
Cand vremea afara e rece, o casa calduroasa e tot ce vrem sa fim in siguranta, sa fim protejati.
Tu esti in siguranta pentru ceea ce esti. Intorcandu-te la sinele tau esti in siguranta. Afara e frig, inauntru e cald. In interiorul tau.
Foarte faina poezia, si foarte vizuala.
multumesc mult;) ai empatizat bine.
Cred ca ai omis faptul ca in fiecare 'tu' de afara este o samanta divina, chiar daca acel 'tu' nu constientizeaza.
In orice caz, imi place poezia intr-un mod deosebit. :)
pai da....dar la randul lui, fiecare Tu e un Eu...
adica fiecare tu se vede pe sine.
Trimiteți un comentariu