O patura de nori greoi si negrii
intuneca vazduhul
pustiind ulitele din sat,
dar, crapandu-se putin,
mai lasa sa patrund-o raza.
Acum, lumina o privesc cu totii,
pe cer senin doar o vedeau...
Si chiar si-asa,
acum cand cerul tot e doar o raza,
in sat sunt sute...
Caci fiecare vede raza sa.
Vizualizarea unui lucru include o atitudine superficiala in comparatie cu privirea unui lucru. A privi e mai aproape de un proces constient. Oamenii s-au obisnuit sa priveasca divinitatea doar cand sunt pusi in situatii grele, intunecate dar cand totul le merge bine...doar o vad, stiu ca exista, dar nu o mai studiaza(nu privesc) nu o mai constientizeaza atat de profund. (sa nu generalizam). In concluzie, privitul necesita motivatie, curiozitate, imlicatie. Vazul e un automatism, e putin mai superficial.
Si chiar si asa...ideea finala e ca fiind in conditii de greutate fiecare vede raza sa. Adica atunci cand vine vorba de raportul individual cu divinitatea, neglijam de multe ori proriile idei, propriile modalitati de a ne adresa, ne sunt tocite caile de autocunoastere. Ne vedem pe noi , nu ne privim pe noi decat foarte rar. Insa, in masa, acceptam sa privim atunci cand toti sunt pusi in fata noutatii, redescoperirii. Dar in intimitatea noastra spirituala de multe ori, din pacate aplicam ideile privite din afara.
Priviti raza voastra, dar e un pas inainte si faptul ca doar o vedeti.
2 comentarii:
Este minunat cum fiecare om are capacitatea de a intensifica lumina atunci cand Priveste, devenind participant si nu simplu observator.
Poate ca-ntr-o buna zi, vom transforma manunchiul de raze intr-un ocean ce scalda Universul. :)
e minunat sentimentul acela:X
Trimiteți un comentariu