Atata vreme cat acest cantec al vietii ,poezia,
are un scop pamantesc (cu snesul de hedonist),
el va inceta sa existe.
Poezia exista daca transcende
chiar daca nu vobeste despre transcendere
caci ea nu este o strategie,
este o stare
care te ajuta sa treci dincolo de limita cunoasterii perceptibile,
dincolo de subtil.
Poezia este o expresie intuitiva a incognoscibilului...
Oamenii sunt atat de nefericiti pentru ca au uitat sa se rasfete gratuit. Au impresia ca totul se plateste. Atat de hipnotizati sunt de sistem incat atunci cand se simt bine gratuit refuza fericirea, isi neaga simturile si revin in banal. De ce? Se tem ca trebuie platit, se tem ca o sa raspunda candva pentru secundele acelea. De unde prostia asta? S-a format un reflex, un instinct corupt care te-a invatat ca feircirea e scumpa... Tocmai din cauza asta oamenii nu se mai pot bucura de o frunza, de un copac, de un nor, de ploaie sau...cel mai bun exemplu, de o floare. Pana si florile au ajuns sa plateasca pretul fericirii noastre. Il platesc ele atunci cand le rupem si il mai platim si noi atunci cand le cumparam. O floare oferita ii mai face pe unii fericiti, dar o floare crescuta pe marginea drumului si-a pierdut valoarea pentru ca nu se poate cumpara, pentru ca este gratis, pentru ca iese din sitem, nu trebuie sa oferi nimic ca sa te bucuri de ea...insa oamenii nu isi dau seama ca ceea ce oferi de fapt este chiar fericirea. Cu cat te bucuri mai mult cu atat platesti naturii mai mult. Cu cat o iubesti mai mult, cu atat ii daruiesti mai mult...unde e logica? Economic vorbind, nu e.
Oamenii au uitat de poezie, de cantec, de romantism... Nu mai sunt cele autentice, toate au in spate ceva corupt. Putini mai sunt cei care le simt autentic.
6 comentarii:
ascult muzica ta de pe blog mereu. ma relaxeaza :)
extraordinar!
oamenii erau fericiti cand CREDEAU ca frunzele de nuc pot inlocui bancnotele de 2000 de lei (cele cu eclipsa).
'Lasand ratiunea sa ne piarda, am uitat ce-nseamna frumusetea (poezia) stand descult in iarba'
se spune ca Dumnezeu a ascuns fericirea nu sub mari si oceane,nu sub pamant ci in locul unde omul nici nu s-ar putea gandi ca exista,in strafundul sufletului:)
Am uitat scopul nostru.Suntem din ce in ce mai inrobiti,iar noi nu vrem sa iesim din mocirla.Ne gandim doar la lucrurile materiale,iar restul nu conteaza.Indiferenta ne a molipsit pe toti.Nu ne pasa de semenii nostri,de natura,de trecut,iar poeziile,cantecele sunt doar lucruri invechite.Foarte frumos articolul.
Trimiteți un comentariu