duminică, septembrie 26, 2010

Adam

Imi dezbrac instinctele in fata mea
si le-ncalzesc la rasarit.

Privesc catre soare
ca un copil
ce nu stie inca cuvantul soare,
privesc inocent si pur
ca pentru prima data-n viata
cand tot ce e nou pare o minune,
cand stii doar sa existi...

Mi-am dezbracat instinctele la rasarit
privind spre mine si spre soare
si m-am incalzit...

Acum cand sunt gol
lumina ma atinge si o simt
dar cand aveam haine -
erau reci si mi-era frig.

Fata mi-era palida de-atatea masti,
inghetate de frica si de frig...

M-am lepadat de cuvinte
m-am dezbracat de pareri
si am ramas gol pusca
dezbracat sub soare
intr-o lume atat de rece...

sunt gol... si doar lumina
ma-nveleste intim
cu o mantie
si-un zambet pur.

Un comentariu:

Andreea Elena Dragomir spunea...

''Fiinţa umană bâjbâie în întuneric. Ea este asemenea unei case în care nu mai străluceşte nici cea mai mică flacără, asemenea unei case pierdute în ceaţă. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenuşă. (..)Soarele inimii nu se va ridica decât dacă ne umplem de lumină, această responsabilitate ne revine. Noi suntem cu toţii elementele edificiului de mâine, noi suntem razele astrului care se va manifesta.''OSHO-Meditaia-Calea perfecta