Gheata care ma dezgheata.

Luna noua in decembrie,
cand,
copacii glazurati in gheata
trosnesc cristalin in vant.

Al apei cant
de picuri
si de gheata
loveste sfant timpanul inghetat
si mi-l dezgheata bland.

Focul viu din mine
arde parca mai puternic
si-l ascult,
si-l ascult...

E de fapt, ecoul cald
al frigului de-afara,
un viscol
convertit in cantec bland,
si pur si sfant...

Sub al carui tril -
cristalizeaza
florile din alta viata
furisata pe Pamant.

Nocturna

Privesc padurea spre sfarsit de noiembrie, cand
ceata imi ascunde luna,
invitandu-ma astfel s-o caut,
sa o cer,
sa o cunosc,
sa o recreez in mine
caci este...
dar nu o mai vad!

Credinta ca este...
ma lasa insa sa o port in ochi...

Padurea canta teluric, lemnos
iar ceata isi intinde vocea-i aproape ireala
in valuri spirale
ce se invart ispititor...

In bezna asta rece
apare ca o pata glaciala, luna
intr-un tablou expus pe o sonata calda, inceata,
cantata de padure si de ceata
pe note nascocite
de vantul dirijor.

Din cand in cand se mai aude un mugure de viata
ce da culoare noptii reci -
o bufnita pufoasa
sopteste despre veci...

Luna de zi

La inceput de noiembrie,
vad luna crescand
odata cu somnul padurii
ce o poarta spre iarna.

Pe cerul albastru senin,
canta timida,
iar soarele canta energic
intr-un vartej zgomotos
de note curate.

Luna face ziua mai calda
si-i pastreaza misterul -
zambind catre soare.

Ziua, luna canta un lied,
Noaptea sopteste versuri,
iar cand nu e...
alearga desculta prin visele tale.