Am scris Pentru cei ce cersesc Iubire si Siguranta Universului iar dupa ce o primesc, o calca in picioare.
Pentru cei ce parasesc Iubirea in schimbul Pasiunii.
Raul pe care un om si-l face SINGUR atunci cand risipeste, insala sau minte Iubirea este pentru simplu fapt ca Il izgoneste pe Dumnezeu din Inima sa exact dupa ce L-a chemat indelung. Si de-i face loc altei Iubiri peste cea Vie deja...e ca si cum ar avorta un plod, un embrion lasat sa moara pentru un altul care va creste pe teren trist, blestemat sub propria actiune.
Asa se nasc iubirile mutante, pasionale, care nu mai sunt Iubiri.
Mai bine o lasa sa creasca si apoi ii da drumul, dar nu trebuie ucisa.
Mai bine nu o mai cereti in felul asta.
Iubirea e Singurul lucru SACRU lasat intre oameni care invinge fara lupta. Ea invinge prin simpla sa prezenta.
Si intre demoni exista frumusete, credinta, incredere, blandete, caldura, empatie, exista stralucire, si demonii pot lua chip de ingeri minunati, insa singura de Neatins a ramas Iubirea pentru ca ea nu poate fi mascata de nimeni. Singura care nu poate fi pusa la indoiala si singura prin care Il putem atinge pe Dumnezeu.
LEGATURA SPIRITUALA SPECIALIZATA statea tocmai in forma asta de iubire, nu in pasiune.(paranteza)
Candva nu credeam ca lucrurile vin si pleaca, credeam ca multe ne raman. Dar acum se pare ca lucrurile chiar vin si pleaca, singura care ne ramane sub mii de chipuri este Iubirea.
Tocmai de aici vine bogatia adevarata, caci de ramas ne ramane doar Iubirea si nimic altceva. Ura se va pierde, dorul se va pierde, numele se va pierde, frumusetea, minunile, si bune si rele, se vor pierde.
Am fost tot timpul contrariat de cantecul ,,Cine iubeste si lasa" crezand ca e scris cu ura si egoism, crezand ca exprima o iubire agresiva si prost inteleasa care doreste raul ca pedeapsa.
Acum inteleg ca nu e decat o trimitere cu gandul la incalcarea unei legi Universale Primordiale care Rememoreaza Sacrul din Noi.
Primind Iubirea ceruta si lasand-o apoi de izbeliste, e ca si cum L-ai refuza pe Dumnezeu si reprezinta o instabilitate majora a unui suflet ratacit si vulnerabil.
Romanul cand a scris-o, nu a scris-o cu ura, nu a scris-o din egoism. A scris-o dintr-o CONEXIUNE mult prea puternica cu Sursa Vie a Creatiei si cu Memoriile Primordiale, a scris cu Inima deschisa a spus-o dar nu ca pe un blestem ci ca pe un Glas Viu care sa trezeasca amatorii de iubiri experimentale sau sa conecteze oamenii la Sacrul din ei.
Cantecul ne ajuta sa diferentiem Iubirea de Pasiune.
Inca odata romanul si-a aratat maestria lui de a intoarce lucrurile la fata lor Adevarata cu Dragoste ascunse intr-o dezamagire, intr-o lovitura profunda.
Cantecul nu are nici cel mai mic gust de ura, are cea mai mare Dragoste pusa sub numele Iertarii, si ajuta de fapt la Transcenderea unei dezamagiri intr-o stare extrema de Exalatare. Pune in conexiune cu Legile Supreme ale Iubirii.
Arata ca Iubirea este singura Sacra si de necalcat in picioare, este singura care a mai ramas intre oameni si mai ales, intre oameni si Creatie, intre oameni si Dumnezeu iar Ea NU poate fi atinsa de rau sau de ura.
Pedeapsa este doar pierderea inimii sacre, este o automutilare a propriei persoane care ajunge sa traiasca iubiri nesincere, batute in cuie pe un fond plin de suferinta imperceptibila.
Blestemul despre care se vorbeste in cantec nu e dat de Dumnezeu...este ales de cel care uita iubirea fara regrete.
Versuri:
Ca furnica de-i furnica,
la trup mare, la cap mica,
Si la mijloc subtirica
de umbla pe sub pamant,
tot se tane de cuvant,
tot se tane de cuvant.
Hai, dar noi oameni botezati,
dar noi oameni botezati,
de cuvant suntem lasati,
de cuvant suntem lasati.
Ca cine iubeste si lasa
Dumnezau sa-i dea pedeapsa
taraisu' sarpelui
si pasu' gandacului,
vajaitu' vantului,
pulberea pamantului
Franceza :X
Pentru cei ce parasesc Iubirea in schimbul Pasiunii.
Raul pe care un om si-l face SINGUR atunci cand risipeste, insala sau minte Iubirea este pentru simplu fapt ca Il izgoneste pe Dumnezeu din Inima sa exact dupa ce L-a chemat indelung. Si de-i face loc altei Iubiri peste cea Vie deja...e ca si cum ar avorta un plod, un embrion lasat sa moara pentru un altul care va creste pe teren trist, blestemat sub propria actiune.
Asa se nasc iubirile mutante, pasionale, care nu mai sunt Iubiri.
Mai bine o lasa sa creasca si apoi ii da drumul, dar nu trebuie ucisa.
Mai bine nu o mai cereti in felul asta.
Iubirea e Singurul lucru SACRU lasat intre oameni care invinge fara lupta. Ea invinge prin simpla sa prezenta.
Si intre demoni exista frumusete, credinta, incredere, blandete, caldura, empatie, exista stralucire, si demonii pot lua chip de ingeri minunati, insa singura de Neatins a ramas Iubirea pentru ca ea nu poate fi mascata de nimeni. Singura care nu poate fi pusa la indoiala si singura prin care Il putem atinge pe Dumnezeu.
LEGATURA SPIRITUALA SPECIALIZATA statea tocmai in forma asta de iubire, nu in pasiune.(paranteza)
Candva nu credeam ca lucrurile vin si pleaca, credeam ca multe ne raman. Dar acum se pare ca lucrurile chiar vin si pleaca, singura care ne ramane sub mii de chipuri este Iubirea.
Tocmai de aici vine bogatia adevarata, caci de ramas ne ramane doar Iubirea si nimic altceva. Ura se va pierde, dorul se va pierde, numele se va pierde, frumusetea, minunile, si bune si rele, se vor pierde.
Am fost tot timpul contrariat de cantecul ,,Cine iubeste si lasa" crezand ca e scris cu ura si egoism, crezand ca exprima o iubire agresiva si prost inteleasa care doreste raul ca pedeapsa.
Acum inteleg ca nu e decat o trimitere cu gandul la incalcarea unei legi Universale Primordiale care Rememoreaza Sacrul din Noi.
Primind Iubirea ceruta si lasand-o apoi de izbeliste, e ca si cum L-ai refuza pe Dumnezeu si reprezinta o instabilitate majora a unui suflet ratacit si vulnerabil.
Romanul cand a scris-o, nu a scris-o cu ura, nu a scris-o din egoism. A scris-o dintr-o CONEXIUNE mult prea puternica cu Sursa Vie a Creatiei si cu Memoriile Primordiale, a scris cu Inima deschisa a spus-o dar nu ca pe un blestem ci ca pe un Glas Viu care sa trezeasca amatorii de iubiri experimentale sau sa conecteze oamenii la Sacrul din ei.
Cantecul ne ajuta sa diferentiem Iubirea de Pasiune.
Inca odata romanul si-a aratat maestria lui de a intoarce lucrurile la fata lor Adevarata cu Dragoste ascunse intr-o dezamagire, intr-o lovitura profunda.
Cantecul nu are nici cel mai mic gust de ura, are cea mai mare Dragoste pusa sub numele Iertarii, si ajuta de fapt la Transcenderea unei dezamagiri intr-o stare extrema de Exalatare. Pune in conexiune cu Legile Supreme ale Iubirii.
Arata ca Iubirea este singura Sacra si de necalcat in picioare, este singura care a mai ramas intre oameni si mai ales, intre oameni si Creatie, intre oameni si Dumnezeu iar Ea NU poate fi atinsa de rau sau de ura.
Pedeapsa este doar pierderea inimii sacre, este o automutilare a propriei persoane care ajunge sa traiasca iubiri nesincere, batute in cuie pe un fond plin de suferinta imperceptibila.
Blestemul despre care se vorbeste in cantec nu e dat de Dumnezeu...este ales de cel care uita iubirea fara regrete.
Versuri:
Ca furnica de-i furnica,
la trup mare, la cap mica,
Si la mijloc subtirica
de umbla pe sub pamant,
tot se tane de cuvant,
tot se tane de cuvant.
Hai, dar noi oameni botezati,
dar noi oameni botezati,
de cuvant suntem lasati,
de cuvant suntem lasati.
Ca cine iubeste si lasa
Dumnezau sa-i dea pedeapsa
taraisu' sarpelui
si pasu' gandacului,
vajaitu' vantului,
pulberea pamantului
Franceza :X
Pana in secolul XXI se lucreaza o schita a unui mesaj prea clar.
In final, Iubirea ramane cheia Creatiei si a Stiintei.
Arta este stiinta exacta a celor ce Iubesc.
In final, Iubirea ramane cheia Creatiei si a Stiintei.
Arta este stiinta exacta a celor ce Iubesc.
