Si-am ramas acum pe varful pajistii alpine,
doar noi doi
si cerul...
care isi coboara norii sub privirile senine
si sub soarele de seara
ce se-ascunde dupa piscuri.
in linistea nemuritoare
apare-o pauza cu sunet -
- greierii ascund prin iarba
simfonii ce cheama noaptea
sa ne-ndemne la atingeri
si la zambet.
si stam imbratisati
pe varful pajistii alpine,
sub cerul negru intrerupt de stele
asemeni gandurilor noastre
intrerupte de tacere.
si cand respiri si tu si eu
privind acelasi meteor,
simtim in piept...
gustul senin al cerului nemuritor.
si ne legam asa pe veci
prin intime trairi sincronizate
la care martor viu ne este
Universul, asta noapte...
3 comentarii:
Uau.
Din ce stiu eu sesiunea incepe ceva mai tarziu...
Mie spune-mi daca ai fotografiat campul acela. Daca tot l-ai vazut.
nu l-am pozat pentru ca eram in maxi-taxi, veneam spre bucuresti. o sa il vad si azi cand ma intorc:)) nu aveam nici aparatul la mine.
Trimiteți un comentariu