Privesc padurea spre sfarsit de noiembrie, cand
ceata imi ascunde luna,
invitandu-ma astfel s-o caut,
sa o cer,
sa o cunosc,
sa o recreez in mine
caci este...
dar nu o mai vad!
Credinta ca este...
ma lasa insa sa o port in ochi...
Padurea canta teluric, lemnos
iar ceata isi intinde vocea-i aproape ireala
in valuri spirale
ce se invart ispititor...
In bezna asta rece
apare ca o pata glaciala, luna
intr-un tablou expus pe o sonata calda, inceata,
cantata de padure si de ceata
pe note nascocite
de vantul dirijor.
Din cand in cand se mai aude un mugure de viata
ce da culoare noptii reci -
o bufnita pufoasa
sopteste despre veci...
3 comentarii:
''Padurea canta teluric, lemnos
si isi intinde vocea-i aproape ireala
in valuri spiralate
ce se invart ispititor...''
strofa asta ma duce catre ceva mai mult decat ireal,fantastic
ma bucur ca iti place. am modificat putin strofa...era si ceata pe acolo dar am uitat sa o scriu:))
multumesc pentru melodie:D
da acu observ si eu:D..oricum e superba strofa aia ,si-a indeplinit scopul
imi plac balenutele :x cat despre melodia de pe fundal-mai mult decat minunata!
PS:am vazut sms tarziu
Trimiteți un comentariu