o intamplare din carrefour arata asa:
era in magazin o copila trista
cu parintii departe...
tatal o tinea de mana,
mama ii urma din spate.
si cu toate astea, erau departe.
n-am vazut figuri mai triste
si mai crude.
le putrezise caminul!
copila mai avea insa sclipire in lacrimi,
plangea pentru un zmeu.
Un zmeu in tipla, cu codul de bare pe spate...
probabil ca era prima ei dorinta de basm
caci povesti nu parea sa-i fi fost spuse la capatai, in noapte.
avea doar vorbe dure prinse pe chip,
si refuzuri absurde...
parintii erau singuri,
copila, cu ei -
e dureros sa nu te vada
e dureros sa nu te creada.
macar o explicatie, un zambet,
si linistea ar fi fost cu ei.
si-au iesit impreuna doar cu ce si-au dorit doi,
carau sacosele cu tigari, alcool si mancare ca niste calai.
Pe raft au ramas zmeul,
si dorinta copilei...
7 comentarii:
Doamne, câtă negare a spiritului în lumea asta! Este extrem de tulburător să simți astfel de lucruri! Îți mulțumesc pentru că scrii! Conștiența existenței unor oameni ca tine mă face fericită!
a format un gol in mine.
uneori simt ca e util sa surprind si astel de momente... e pacat insa ca tot noi cei care vrem sa le starpim suntem sensibili la ele, iar cei care le cutliva permanent nu vor sa faca nimic in directia opusa...si mai exista o clasa a celor superficiali, care raman indiferenti dar nu le cultiva.
Eu nu am facut nimic concret pentru acel copil. poate decat la alt nivel...cu gandul:)
Cred insa ca usor usor vom schimba lucrurile si in inimile celor care inca nu vad...
sa fi parinte este o binecunvantare.sa fi parinte doar cand isi aduc aminte sau chiar deloc e un mare pacat.astfel de oameni nu exista ,cel putin pentru mine:)
Da Mihai, scimbarea nu va veni ușor, dar trebuie făcute toate demersurile... Copiii merită tot efortul!
si ce visezi?
trist, dar adevarat...
Trimiteți un comentariu