joi, iunie 25, 2009

Eu - SCRISOARE catre tine

La momentul potrivit, persoanei potrivite:

Un pas...doi...trei, patru, cinci, sase, sapte.
Nu!
nu ma ajuta cu nimic.
doar nu voi continua sa ii numar la infinit!? oricum timpul curge la fel de greu
si oricum nu o sa pot pasi la infinit.
trebuie sa ma uit imprejur, si inainte.

Mai dragut era daca ii numaram impreuna,
dar nici macar un joc simplu ca asta nu e posibil pentru ca nu exista impreuna,
nu exista nici macar posibilitatea de a fi impreuna -
- si toate astea nu exista pentru ca nu te-am gasit.

Cand traiesc in felul asta nu vorbesc...
dar acum, cand altfel stau lucrurile imi e usor sa imi aduc aminte:
aseara, m-am simtit din nou ca vara
ceva ma chema afara din casa
mai bine zis afara din mine -
mereu am iesit, dar nu am reusit decat sa ies din casa
si de cate ori am trecut pe langa tine nu am zis nimic...
mi-am zis mie.
incercam sa spun mai tare dar peretii nu ma lasau sa ies,
si eram sigur ca de data asta am vazut bine
eram sigur ca am gasit ce trebuie
dar imi lipsea cheia, daca as fi putu ti-as fi aruncat-o pe geam
sa vi apoi si sa imi deschizi usa propriului meu labirint
de cate ori te pierdeam din zare ferestrele se micsorau mai mult
pana cand ramaneam doar eu si obsesia pentru tine

Au fost si zile cand cineva a batut la usa,
imi soptea ca are cheia
dar eu nu am lasat usa sa se deschida.
stiam ca nu era cheia potrivita,
stiam ca nu erai tu...
la fiecare refuz in spatele usii se mai adauga un zid
ziduri peste ziduri incat nu mai aveam loc
nemiscat, claustrat, fara orizonturi
acum nu mai puteam sa vad nimic -
- ma vedeam doar pe mine
asa mi-am dat seama ce trebuia sa inteleg, si am inteles

Eu sunt solutia, peretii nu exista!
Eu i-am construit, eu ii daram!
Acum pot sa ies din mine...
dar ca sa ies, ar trebui mai intai sa intru...
fiecare ezitare a avut rolul ei
m-a intors spre mine
m-am uitat sa sa vad ce mi-a lipsit
de ce am ratat?
Am vazut cum e - si am inteles...
am iesit

Un singur fapt ma mai framanata...
acum cand am inteles tot, nu mai exista timp
si nici pe tine nu te mai gasesc...
Unde esti?
Eu pentru tine am iesit...

6 comentarii:

Anonim spunea...

Scrisoare pentru tine (la un moment tarziu si nepotrivit):
Noi doi ne-am distrat bine. Am ras si am cantat, in ciuda 'zidului' care ne despartea, ne-am soptit secrete si ganduri ciudate prin partile unde zidul era mai subred. Ne-am multumit cu 'crapaturi'. Sau eu, cel putin; am crezut ca asa trebuie sa fie. Pana cand mi-am dat seama ca tu nu primesti vizitatori neanuntati; cheia mea nu se potrivea cu zavorul tau.
Au fost zile in care te-am urat, dar in cele mai multe te-am placut. Cateodata mai mult ca pe un prieten. Dar tie iti plac 'zidurile' si 'baloanele de sticla'. Daca nu dai drumul la geamuri din cand in cand, se face igrasie pe pereti. Nu te gandi cine sunt, fii atent la ceea ce iti spun.
Cand o sa pleci (caci o sa pleci), ramai nebun, dar cu capul pe umeri. Razi cu gura pan'la urechi, dar si cu inima (tot pan'la urechi, daca se poate). Fii prieten in mod egal cu cei care merita, dar acorda-ti timp si pentru amici. Nu spune "te iubesc" si prostii d'astea, mai bine demonstreaz-o! Sa nu regreti niciodata nimic, dar sa inveti din greseli: daca n-ai avea zgarieturi pe maini, n-ai stii ca trebuie sa ocolesti gardul cu sarma ghimpata.
Imi pare rau de incompatibilitatea 'zidurilor' noastre. Dar nu-mi pare rau ca am facut schimb de 'caramizi'.

Florea Mihai Ionut spunea...

Sincer...un raspuns mai bun decat asta nu cred ca puteam sa primesc. Dupa cum mi-ai vorbit sunt mai mult ca sigur ca in realitate suntem cat de cat apropiati si te respect. Daca esti una din banuielile mele crede-ma ca tin la tine la modul frumos, si sincer.
Probabil ca am iesit prea tarziu dintre pereti, dar pentru mine crede-ma ca asa trebuia sa se intample. Oricum, acum sunt afara si oricand ai nevoie, poti sa stai de vorba cu mine.
Simteam ca sunt in jurul meu astfel de persoane, cu care vorbeam doar printre crapaturi, in ciuda dorintei lor de a iesi afara. Pentru asta am si scris, am vrut sa imi cer intr-un fel iertare.
Dar crede-ma ca asta mi-a fost menirea, sa ies singur. Nu m-am apropiat prea mult si nu am largit crapaturile de teama ca zidul sa cada pe celalalt, pe cel care ma cauta din afara. Era mai sigur sa ies eu.
Iar caramizile pe care mi le-ai dat, probabil mi le-ai aruncat pe ferestre atunci cand pana si alea erau inchise, si m-ai ajutta astfel sa le sparg. Am primit astfel de caramizi si crede-ma k mi-au fost de mare folos. Eu in schimb, probabil ca te-am izbit fara sa vreau de ziduri, probabil k ti-am dat impresia ca sunt afara, dar eu eram in globul acela de sticla. Poate tie ti-a aratat doar zidurile de sticla, pe care nu le-ai vazut si d ecare te-ai lovit. Dar crede-ma ca sigur nu eu am vrut asta.
Oricine ai fi, intr-o zi vom sta de vorba despre asta...:)

Florea Mihai Ionut spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Florea Mihai Ionut spunea...

vom rade si vom canta din nou, probabil :)

Anonim spunea...

Ce ai scris in postarea pe care ai sters-o? Si de ce ai sters-o? nu suna bine sau din lasitate?

Florea Mihai Ionut spunea...

normal k nu e vorba de lasitate, pur si simplu era legat de o banuiala a mea pe care am exclus-o...si oricum anonimul ramane anonim pana la capat nu? Mai ales atata vreme cat ii dai impresia ca e anonim