ExiStare

Ma port cu grija in pantecele treaz al Realitatii.
sub o forma sau alta...
oscilez in Iubire
si cand Iubesc, Cunosc, Accept, ma misc... exist

Mi-e dor de clipa venirii mele
Mi-e dor de lumina dinaintea sosirii aici
Mi-e dor din cauza durerii de somn.

ma las de dor...
ma las de suferinta
ma las de zgomot si-mi reiau muzica
imi reiau Sunetul cu care am fost Strigat
ma las Suflului
care curge inca la fel ca atunci cand am fos Creat...

mi-e dor de Rostirea Vietii
in trup si inainte de trup
intrerupta de clipele in care refuz sa ascult.
mi-e dor de sunetul Luminii
de gustul, de mangaierea, de miscarea
si de gandul ei....

Ma las de dor...
Si ma intalnesc cu mine
cu Rostul Rostirii mele din Adevar
in care eu Te regasesc pe Tine.

In Iubire nu mai exista dor
caci nu mai exista distanta sau timp...

Alcovul inimii, R.M.ister

Nu imi explic acest text... cu toate acestea cred ca e cazul sa il las pe blog.
e vorba de o inspiratie extrem de puternica, insa poate nu prea bine exprimata si care nu are o cauza concreta referitoare la o persoana anume.


lasa-ma sa nu-ti spun despre mine
lasa-ma sa tac in fata ta
si sa ma asez alaturi atunci cand vrei odihna
nu imi complica prezenta langa tine cu-ntrebari.
primeste-ma ca un intreg raspuns,
asa cum sunt...
Iubire si un sambure de Adevar.

vreau sa-ti fiu zambetul ascuns
de care nu mai stie nimeni
si fiorul cel mai scump
pe care nu-l mai intelege nimeni
si vreau sa ne ascundem
in mica noastra taina calda,
inocenta,
pe care o putem simti
doar in Odihna Mintii...

nu e nimic confuz aici!
nu e nimic gresit!
dar trebuie sa tragi cortina
si sa intri in alcovul viului,
al inimii,
nu in alcovul mintii...

si te vei simti ca vinul rosu
in sangele treaz,
cu adevar impartasit...

haide cu mine in alcovul inimii
sa dormim pana ne uita Dumnezeul stiintelor exacte,
pana ne uita materia si ne unim,
pana cand Il intalnim pe Dumnezeul Vietii
doar privindu-ne ochii inchisi sarutandu-ne pe pleoape,
pana ne uita limitele dorintei,
pana cand nu ne mai trebuie nimic

decat Odihna in care sa crestem
sporind in Taina Vietii...
in Micul Nostru Paradis egal cu Universul.

crede-ma cand nu mai crezi in nimeni!
pentru tine eu sunt Micul Print
si-am sa ma urc pe trunchiul Arborelui Vietii
caci vreau sa ne trezim la viata
Acum, Aici, in Universul-Paradis!

Toamna si iarna se asculta muzica simfonica pentru omul este mai Aproape:)

Dormi cu mine...

arde focul intr-un bulgare de sare
luminand nehotarat golul care ma patrunde
osciland in duritate
in timp ce flacara se zbate

ma patrunde cald lumina
ma patrunde rece sarea

ma incearca adevarul
ma intreaba noaptea...

ma intreaba linistea cum e tacerea...
ma incearca mintea la senzatii impreuna

eu aici
ascult domol lumina focului
si refuz sa ma amestec cu vorbele de noapte buna.
iti soptesc pe pielea calda
un apus tomnatic cazut din nori
direct pe spatele tau moale
pe care-ti storc o portocala
coapta in razboi...

alung urmele de mine,
le detonez...
ma pierd total in marele castig
dublat de spaima inocentei
uitata pan-acum in frig...

imi crapa corpul tot
de plin de luna
de flacara de sare
de sunetul privirii tale
si de miros de soapte ingeresti
ce urca-n sus pe spate-mi
ca o furtuna buna.

ma dezleaga darul uitat printre stele
ma lasa sa urc acolo
unde nu poti ajunge prin placere
ma trimite de fapt aici unde sunt
cu ochii inimii la mine
cu ochii inimii la tine
cu ochii inimii la El

cu ochii inimii la noi si fiecare catre el...

De ce?

unicul raspuns pe care vi-l pot da
este zambetul meu catre cer

nu am nimic mai sincer acum...

Ii povesteam unui inger...

asa cum simt acum
daca as indrepta forta asta spre cer
as putea alinia planetele
as putea recreea Universul

dar nu vreau sa fac toate astea
pentru ca forta asta o am doar pentru tine
curge doar spre inima ta...