Stau pe gardul ud
in ploaie
si-mi pare ca rostesc
de veacuri
doar cuvantul:
dragoste.
si-l rostesc mental
si-l rostesc
si-l tot rostesc
parca de veacuri...
am obosit!
ma simt extenuat si imbibat cu ploaie
iar norii desi incep sa ma ascunda-n umbra lor
si-usor usor ma ia cu frig
si tremur -
tremur zambind
caci simt cum norii ma iubesc asa
cu frig,
luandu-ma in brate cu umbra lor.
dupa zambetul infrigurat incep sa simt...
incep sa ma dezghet usor
si-mi las mintea obosita-n pace
o las sa taca,
sa asculte caci:
acum rosteste sufletul usor
un: Te iubesc oricinea-i fi!
si pentru prima data norii se despica.
Soarele imi mangaie acum privirea obosita
si zambetul mi-e plin si cald
iar ochii, simt cum ma imping sa cad in cer...
ma simt un curcubeu nemuritor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu