Oamenii...nu stim mai nimic despre ei. De fapt ei suntem noi...si nici asta nu ne ajuta prea mult, ba chiar ne incurca mai tare.
Cine suntem noi?
Oare cand suntem mai aproape de Adevar? intr-un moment de fericire sau intr-un moment de tristete profunda? Nici tristetea nici fericirea nu-s minciuni sau adevaruri. Amandoua pot fi deopotriva false sau adevarate. La fel ca si Iubirea...
Intr-un moment de fericire autentica te scalzi in Adevar asa cum e el, plin de afirmatie.
Intr-un moment de tristete autentica esti martor la Adevar pentru ca esti departe de el si-l vezi ca singura lumina salvatoare pe care o mai ai. Si chiar daca esti trist, stii ca Adevarul te va elibera candva...
Dar tot nu stiu cine sunt ei, oamenii...insa stiu unde sa caut. Am sa caut in Noi...
Atunci cand cunosti frumosul descoperi Rezonanta si mii de posibilitati ti se deschid inainte dar nu vrei sa descoperi decat una. Acela este drumul pe care esti de fapt si mergi fara regretul ca poti descoperi altceva pe alte cai....
Rezonanta aduce Armonie doar daca este impletita cu Frumosul. Si ambele, rezonand cu frumusetea Iubirii nasc Dragostea ca Iubire manifestata ce curge spre Daruire neconditionata.
Asa, Armonia ne da Pace. Ne da siguranta unui singur drum care le contine pe Toate. Un drum care strabate toate drumurile posibile fara sa se abata de la el insusi. Asa cum e Iubirea...
Desi este un drum infinit...cu cat mergi mai mult, cu atat prinzi mai multa Viata, cu atat te scalzi mai mult in Odihna.