luni, septembrie 19, 2011

Amintiri din luna a 7-a

e simplu insa astazi mi-a venit in minte o idee importanta pentru mine care face o sinteza a lucrurilor din ultimii doi ani:


In absurdul decor social-sarcastic

Am inteles esenta simplitatii prin contrast

A jocului naturii

Si a puritatii privirii unui nor

A unui om

A unei Logici Universale ce se ascunde in fiecare

Indiferent cate e de orb, de surd, sau de treaz

Este acolo uitata sau nu…

Este simpla

Este atat de simpla ca nu se vede

Este atat de frumoasa ca nu se compara

Si tocmai pentru ca nu se compara nu se vede

Este atat de simpla Logica Universal

Incat atunci cand vorbesti despre ea in fapte

Oamenii trec pe langa, nu o vad

Asteapta minuni…asteapta formule

Asteapta maretie….

Dar maretia este in simplitatea nedeslusita

Care luata asa cum este curge necontenit…

Si luata asa cun vrem noi….o impiedicam in mintea noastra.

De unde nevoia de minuni?

Cand viata in sine este deja minunata in Sine!

Deja respiri, deja simti

Deja iti bate inima….deja vezi si auzi.

Te-ai plictisit de templul tau?

Iti dau un dar pretios de care poate ai uitat:

Afla ca pe Pamant

Nimeni nu locuieste mai mult in casa sa

In masina sa

In hainele sale

Decat locuieste in trupul sau

Pe care l-a primit totusi gratis

Tocmai pentru ca este Nepretuit

Trupul tau, Templul tau

Pentru care tot Universul lucreaza

Ca sa fie asa cum esti tu acum!

Poate tocmai pt ca ne-am trezit in corpul asta

el deja nu mai e o minune a noastra?

a fost prea simplu... pentru noi.

Tu nu esti ceea ce ai invatat despre tine!

Esti exact ceea ce erai

cu putin inainte sa vi pe Pamant!


Esti exact ceea ce Universul iti sopteste

Esti exact povestea unica

Lacrima imateriala de fericire lasata de Univers

Sa rada in pantecele mamei tale atunci cand ai venit!


noi oamenii, am uitat sa vorbim despre ce e mai simplu, mai firesc in sensul firii(existentei), mai natural si mai spontan. Vrem prea mult fast in vorbe, in fapte, in cercetarile noastre....vrem prea mult fast care nu ne aduce decat spectacol, o mascarada scumpa, de multe ori poate de lux insa ramene totusi o mascarada...o piesa sociala care mascheaza realul, care pierde esenta deosebitului.

Exista rusinea simplitatii... exista rusinea firiescului...exista rusinea naturalului... exista toate astea atunci cand jucam o piesa, atunci cand suntem un ID...atunci cand suntem cine invatam sa fim si nu cine trebuie sa fim. Ma tem ca nu toti invata sa fie ceea ce sunt ei de fapt....pentru ca noi suntem oameni, si daca toti am fi oameni aici ar fi Raiul. Pentru ca Singurul Om care a existat a fot Iisus...restul suntem tot oameni in esenta dar am ales sa semanam doar cu esenta nu sa fim esenta in Sine. Poate ca secolul XXI o sa aduca in curand aceasta idee...si anume, de la definita omului.....ca animal vertebrat biped si fara pene, putem avea totusi pretentia sa il apropiem acum pe om de un exemplu al infloririi naturii constiintei umane care a adunat in cateva vorbe ale Sale stiinta si religia de pretutindeni.


joi, septembrie 15, 2011

Cuvantul

Din seria ,,Pastorul pe cale" :

egoul este o parere
iar eu sunt doar cel ce sunt
si singura teama este de numire

caci m-am tarat in ceata
crezand ca detin cuvantul
dar Cuvantul nici nu se scrie
nici nu se vorbeste
Cuvantul Adevarat se Infaptuieste
Se naste
si sta mai presus decat gandul.

Cuvantul nu este in nici o limba
si nu numeste pe nimeni si nimic
El este doar cheia
Ce lasa sa se intample Creatia Afirmativ

El nu se cantareste
nu se vede
nu se aude

se intampla...

sâmbătă, septembrie 10, 2011

Rupestru

asa cum tac ei, copacii
iti vorbesc eu prin culorile lor

asa cum se odihnesc norii peste padure
iti ating eu umerii goi

iar cum vantul impinge lacul spre mal
tu imi impingi pulsul spre cer

si cum pamantul se-nmoaie cu bruma
inima-mi gusta joaca nebuna
a ochilor tai ce-mi dau -
nu imi mai cer...

imi dau tacerea
pe care-o caut in cuvant si n-o gasesc
plamadita de sus dintre stele
in cristale proaspete de inima pura
in cristale moi de inima buna..

marți, septembrie 06, 2011

E doar in vis...

intre noi
sta lacul
dar nu lacul ce plueste greu
pe marginea padurii
ci luciul lui, oglinda lui.

intre mine si tine
sta deja lacul
dar nu lacul in sine
ci luciul lui...

si imi sopteai in vis
ca intre mine si tine sta lacul
dar nu chiar lacul
spanzurat pe marginea padurii
ci panzele sale lucioase
ce se scurg din copaci ca niste oglinzi

si intre mine si cel din oglinda
stau eu...

pe malul celalalt esti tu
dar esti in vis pe malul celalat
care nu e pe pamant,
este in cer...

iar eu stau intre mine si eu
pe pamant
si lacul se intinde in cer
spre tine...

si tu imi trimiti de sus
vorbe pe valuri surde
ce curg in albastrul ochilor mei
lacrimile tale se scurg in ochii mei
prin valuri surde...

am obosit sa visez acest vis
dar e mai dulce distanta lacului
decat departarea noastra din veghe...

e mai dulce urcusul lacului spre tine
caci e in vis...
si e usor si dulce...

duminică, septembrie 04, 2011

Da-ma cu capul de stele, bland!

cine ma da bland cu capul de stele
cine imi tine de racoare, de frig
cine ma scalda in prospetimea cuvantului
si cine ma face sa tremur de bine?

pe cine fac sa rad cu ochii mei
privind cum cade roua diminetii
pe cine pot sa gadil cu-n raspuns
la o-ntrebare ce ma zguduie?

si cine poate sa ma dea totusi
destul de bland
cu capul de stele...
sa-mi pierd putin mintea
si intrebarile...
sa tac
sa tac...sa tac
s-au sa ma-nvete sa ma dau singur
cu capul de stele bland...
sa ma mangai cu ele
si sa tac
sa tac...

sa cad in mijlocul noptii
in linistea noptii
in raspunsul tacerii
ascuns de zgomotul mintii

vreu sa urc la stele
si sa cad meteor tacut
inapoi pe pamant...