luni, iulie 25, 2016

Curaj

Timid...
intre Tine 
si intre Timp

imi intind Inima 
pana la Ingeri,
ma intorc catre Cer
si invat a-ti Vorbi
prin Cuvant,

caci mi-e rusine de Sacru
si sunt timid de Iubire,
acum cand am Vazut Vederea.

ce smerita-i Iubirea,
atunci cand e Vie.
ce-ntelept e Amorul,
ce Sacru...
ce Simplu...

Curajul 
plonjarii in Neuitare
in Absolut.
        
...ce curaj timid
e iubirea !

duminică, iulie 10, 2016

Patrunsa

In munte ma duc
si ma cufund in verde.

Mirosul ud de ferigi
imi fecunda mintea
cu replici olfactive
ale regnului fractal.

Mai adanc...
mai adanc,
patrund in Taina -
si inteleg ca Taina e doar Una.

Iar de aici -
din Taina Tainei,
nu-mi mai e Dor,
caci eu sunt Insusi Dorul Ancestral.